Un pic de context
Probabil știți de busola politică, un site care încearcă să îți evalueze orientarea bazat pe anumite întrebări.
N-am reușit să găsesc însă nicăieri o busolă politică a parlamentarilor. Ei răspund la întrebări tot timpul în parlament, cu DA, NU sau Abținere.
Cine este impotiva reluării urmăririi penale a lui Adrian Năstase? Dar pentru mărirea taxelor?
Acum putem afla!
Ce am făcut
Începând de azi putem face această evaluare. Am introdus un sistem prin care putem atașa tag-uri pentru fiecare lege, iar harta politicii afișează apoi pentru fiecare parlamentar care este poziția lui față de chestiunea respectivă.
Să luăm exemplul cu Adrian Năstase.
Pe data de 23 Iunie, în Camera Deputaților au fost cinci voturi legate de reînceperea urmăririi penale a lui Adrian Năstase. Dacă anotăm fiecare din acele voturi cu “pentru Adrian Năstase” sau “contra Adrian Năstase”, putem vedea apoi pentru fiecare deputat dacă este pentru sau împotriva lui Adrian Năstase, după cum a votat în acele cinci legi. Hai recunoașteți că e cool.
Ok, și cum merge asta?
Pentru a folosi acest feature, trebuie să urmați pașii de mai jos:
1. Înregistrați-vă și autentificați-vă.

2. Pentru Camera Deputaților sau Senat, duceți-vă la mandatul “2008-2012” și apoi la pagina cu “Lista Voturi“. Acolo este lista tuturor voturilor exprimate electronic în parlament în acest mandat.

3. În dreptul fiecărui vot veți găsi un buton pentru a adăuga anotări. Anotați legile despre care știți că sunt pro sau contra ceva anume, sau legile care vă interesează în mod specific.

4. You’re done! Acum pe pagina fiecărui deputat veți găsi orientarea lui față de legile pe care le-ați anotat, cum anume a votat el pe chestiunile respective. Mai exact, veți găsi răspunsul la întrebarea “este acest deputat pentru sau contra lui Adrian Năstase?”.

Câteva exemple de tag-uri relevante
Dacă am putea anota toate legile și a le cataloga ca pro sau contra “implicare stat în economie”, “acord FMI”, “guvern dialog social”, “reducerea taxelor”, “creșterea impozitelor”, “impozit unic”, “salarizare unitară”, “integrarea minorităților”, “legalizarea prostituției”, “legalizarea marijuana”, “condamnarea comunismului”, atunci am putea avea o imagine foarte clară a convingerilor parlamentarilor și am avea o adevărată busolă politică parlamentară.
Cui se adresează acest feature?
Am făcut acest feature în principal pentru bloggeri și analiști politici. Mă aștept ca mai ales fundațiile non guvernamentale pe teme politice să fie interesate, dar și jurnaliștii sau bloggerii pasionați de domeniu.
Mai mult, dacă am găsi o sursă autoritară de încredere care să facă această treabă de anotare, idealul ar fi să le facem publice.
Nu am nici un dubiu că felul în care parlamentarii votează pe taxe, mediu înconjurător, ajutor social, sunt chestiuni foarte relevante, interesante de știut, și în acest moment complet opace.
Ca întotdeauna, dacă aveți feedback, lăsați un comentariu. Și mai ales, dați mai departe dacă credeți că există oameni interesați.
Salut, Vivi.
O problema si o oportunitate. Intai problema: incearca sa te asiguri ca macar majoritatea celor care introduc date in sistem nu sunt postaci de partid care vor sa manipuleze rezultatul, altfel zis: keep a good signal to noise ratio.
Oportunitatea: ar fi interesant daca s-ar putea urmari si (in)constanta in sustinerea anumitor idei a candidatilor
In rest, super, de cand imi doresc un astfel de instrument de informare ne-mediata, sper sa mearga.
Salut Ionuț. Tocmai pentru că nu am o soluție pentru zgomot și informațiile aiurea (vezi tagul meu cu creșterea unicornilor), tag-urile sunt în acest moment private. Cu alte cuvinte, îți vezi doar propriile tag-uri.
Singurul mod de a arăta un tag altora este de a trimite un link direct către pagina tag-ului, ca aici, caz în care am încercat să afișez clar cine a creat tag-ul și avertismentul că poate fi aiurea.
Ar fi ideal dacă am ajunge să avem tag-uite toate legile public și corect. Ideile despre cum am putea face asta sunt binevenite.
În acest moment înclin să cred că soluția este să discut cu oameni care folosesc activ acest feature (ziariști, ong-uri politice) și să facem publice individual tag-urile lor în momentul în care văd că sunt interesați și știu ce tag-uiesc.
E o problemă delicată asta cu tag-urie. Să zicem că ajunge în parlament o lege pentru reformă în justiţie, dar varianta votată în final să fie mult diferită de intenţia iniţială, până la punctul în care reforma respectivă este mai mult cosmetică. Mai e corect ca legea să primească tag-ul “reformă în justiţie”? Cine decide, în ce fel?
Ar fi util să pot eu, ca utilizator, să-mi aleg un număr de “surse” de tag-uri în care să am încredere, şi informaţia să-mi fie cumva prezentată ţinând cont doar de acele tag-uri.
Da, aș vrea să fac ca, atunci când cineva îți trimite un link la un tag (de exemplu un ziar, sau un blogger în care ai încredere), să în poți copia la tine în cont, astfel încât să vezi tagul respectiv tot timpul.
Altă idee este ca, atunci când sistemul va începe să fie folosit să discut direct cu cei care se vor dovedi de încredere (din nou, surse autorizate - ziare, ONG-uri) și să facem unele din tag-uri publice. Asta va depinde de cât de folosit va fi acest feature, dar cam ăsta este scenariul ideal din punctul meu de vedere (foarte puțini utilizatori își vor face conturi, trebuie ca informația asta să devină publică).